Pe harta militară a Banatului din 1769-1772 sunt consemnate șapte mori de apă pe sectorul Pogănișului dintre hotarul Duleului și cel al Vermeșului. Pogănișul avea două brațe, cel principal urmând drumul Vermeșului, pe acesta existând și morile. Pe o hartă de la 1869 aceste mori dispar, brațul drept al Pogănișului fiind abandonat iar cursul principal fiind mutat pe brațul stâng. Singura moară care mai apare pe hărțile vechie este cea actuală iar aceasta a fost modernizată, astfel că amintirea morilor de apă s-a pierdut.
Pe locul actual al morii a exista moara veche a satului, construită în 1864 de către stăpânii castelului Atanasievici. Moara a ajuns, prin alianță, în proprietatea familiei baronului Bélla Tallian, ministru al Agriculturii în Regatul Ungariei (1903-1905), care s-a căsătorit cu Maria Baich, fiica lui Athanáz Baich din Vărădia și a Johannei Atanasievici din Valeapai.
Moara a ars și în anul 1906 a fost reconstruită de familia Tallian după principii moderne. A fost dotată cu o turbină Ganz Danubius de 34 de CP și i-a fost crescut debitul de apă prin amenajări hidraulice pe măsură, respectiv un baraj mai solid și canal de aducțiune mai lung.
În 1917 moara, împreună cu castelul și întreg domeniul, a fost cumpărată de Petru Riesz și Margareta Fischer. În 1929, noii proprietari au modernizat moara, au instalat 3 valțuri și un cazan cu aburi care va funcționa până în 1954, fiind înlocuit cu un motor diesel ce va crește capacitatea de măcinare la 8,4 tone/zi. În plus, pe lângă moară a fost pusă în funcțiune și o presă de ulei formată dintr-o presă hidraulică, un valț și un cuptor. Aceasta producea ulei de dovleac și floarea soarelui pentru locuitorii din comună și satele din împrejurimi[1].
La 11 iunie 1948 familia Riesz este expropriată iar moara este naționalizată. A fost redenumită „Moara Pogonici”. În evidența din 1959 este consemnată Moara Valeapai cu turbină Francis fiind în administrarea Întreprinderii de Industrie Locală Bocșa-Vasiovei. Generatorul electric de 15kw a furnizat mulți ani curentul pentru iluminatul public, până la introducerea rețelei electrice în sat.
Turbina avea o putere instalată de 36CP. Cu un debit de 1,2 mc/secundă, funcționa circa 7 luni pe an pe turbină, iar când debitul era scăzut era pus în funcțiune motorul diesel. Canalul de aducțiune are o lungime de 1,5 km. Barajul de beton avea o lungime de 19 metri și o înălțime de 1,8 m, fiind distrus la inundațiile din 1966. În 1971 a fost instalat motorul electric care crește capacitatea la 10 tone măciniș/zi. [2]
În perioada regimului comunist, moara a fost gestionată de o instituție care administra mai multe mori, Industria Raională de Industrie Locală (I.R.I.L.) din Lugoj. După 1989 a fost privatizată și exploatată de societatea Timișul SA.
Moara a funcționat până la începutul anilor 2000, după care a fost abandonată și vandalizată. În primăvara anului 2022 a avut loc o acțiune de voluntariat organizată de Asociația Acasă în Banat pentru punerea în siguranță și conservarea morii. La finele aceluiași an, moara a fost intabulată de comuna Ramna, existând premisele pentru salvarea și valorificarea ei.
[1] SJAN Timiș, Fond Inspectoratul Industrial al Regiunii VIII Industriale Timișoara, Dosar 827
[2] Ana Kremm, Valeapai. 420 de ani, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara 2017 pp. 74, 99-100